MENIU

Ionel Dancă: PNL este pregătit să preia guvernarea

Ionel Dancă, purtătorul de cuvând PNL, a explicat, la Realitatea TV, că Partidul Naţional Liberal este pregătit să îşi asume guvernarea. "Chiar în acest moment comisiile de specialitate ale partidului redactează principalele măsură ale programul PNL de guvernare", a spus acesta.

În ceea ce priveşte moţiunea de cenzură, Ionel Dancă a precizat că "se dicustă om cu om". "Se discută cu toţi parlamentarii PSD, UDMR, ALDE, neafiliaţi care nu sunt mulţumiţi de modul în care Liviu Dragnea şi grupul său de analfabeţi funcţional conduc ţara", a completat purtătorul de cuvânt al PNL.

Întrebat dacă aşteaptă decizia în dosarul lui Liviu Dragnea, Ionel Dancă a spus că "nu este vorba despre achitarea sau condamnarea lui Liviu Dragnea. Dragnea este deja condamnat penal, nu mai trebuie să aşteptăm o altă condamnare pentru a spune că Liviu Dragnea nu are ce căuta la conducerea Camerei Deputaţilor", a spus acesta.

Conform purtătorului de cuvânt al PNL, chiar astăzi deputatul Ovidiu-Ioan Sitterli, ales pe listele PSD la Sibiu, a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor că trece la PNL.

Deputatul Ovidiu-Ioan Sitterli şi-a anunţat, miercuri, în plenul Camerei, afilierea la grupul Partidului Naţional Liberal.

"Vreau să vă aduc la cunoştinţă că prin cererea înregistrată la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor îmi încetez activitatea ca deputat neafiliat şi o să acţionez în calitate de deputat afiliat al grupului PNL din Camera Deputaţilor", a spus Ovidiu-Ioan Sitterli.

Deputatul PSD Ovidiu Sitterli a trecut la PNL

Mai multe articole despre:
PNL moţiune de cenzură Ionel Danca