Ion Cristoiu: Campania electorală nu există. E un balamuc
Jurnalistul Ion Cristoiu a afirmat, joi seară, la emisiunea Jocuri de Putere, moderată de Rareș Bogdan, că ”nu mai există campanie electorală”, în contextul în care, atenția opiniei publice e centrată pe singurul candidat, la Președinție, ”care se aude”, Victor Ponta, care, în viziunea gazetarului, încalcă grav legea electorală pentru că e ”tot timpul transmis pe televiziuni”.
”Nu mai există campanie electorală, nu pentru că nu se dezbate, ci pentru că nu se aude. În anii prezidențiali, în '96, atenția opiniei publice era concentrată pe candidatul puterii sau pe cel al opoziției. Zicea ceva Iliescu, sărea Emil Constantinescu și invers. În 2000, la fel, în 2005, la fel, 2009 la fel. Acum, singurul candidat care există și care acoperă totul e Victor Ponta, care încalcă grav legea electorală, pentru că e tot timpul transmis pe televiziuni. Cred că domnul Victor Ponta, cât a vorbit, în ultimele zile, are deja o Dunăre de vorbe. Toți lucrează ca Victor Ponta să ajungă președinte. Toți îl văd pe Victor Ponta, pentru nu există alticineva. La vot, nu vom vota numai noi, se vor duce și ăia, ca nea Gigel, care votează cu cât sunt mai corupți. Pentru că, cu cât sunt mai corupți, au mai multe găleți și mai multă notorietate. Cunosc județe unde ăia sunt fericiți că ăla îi dau mâna. Ăsta e poporul, popor de șerpi. Asta e marea problemă, la ora actuală. Se creează un zgomot care fraudează campania electorală (...) Campania nu există. E un balamuc, impresia e următoarea: în toate instituțiile, DNA, SRI, SIE, Parchet, s-a întâmplat în felul următor: șefii au pariat pe Ponta, adjuncții au pariat pe Iohannis, adjuncții adjuncților au pariat pe locul trei și fiecare candidat are un sprijin. De aici vine balamucul (...) Traian Băsescu spune, în fiecare seară, că o sprijină pe Elena Udrea, dar o îngroapă. Prea în fiecare seară iese și spune că o susține pe Elena Udrea. Am înțeles. După părerea mea, eu cred că cea mai bună soluție de a nu se vedea că sprijină pe altcineva. Atunci spune, în fiecare seară, că o sprijină, pentru ca să nu ne dăm seama că sprijină pe altcineva”, a declarat Ion Cristoiu.