MENIU

ION CRISTOIU: Ceva e în neregulă cu caracterul lui Klaus Iohannis

ION CRISTOIU: Ceva e în neregulă cu caracterul lui Klaus Iohannis

"Ceva e în neregulă cu caracterul lui Klaus Iohannis". Asta crede jurnalistul şi scriitorul Ion Cristoiu despre peşedintele PNL. Cu toate acestea, consideră că Iohannis are şanse să câştige prezidenţialele dacă va reuşi să evite "maşinăria de demascări" şi să-şi menţină imaginea. 

"Eu nu îl votez în viaţa mea pe Klaus Iohannis. Nu votez un asemenea om. Eu sunt mai moral. Dacă când ajunge preşedinte îmi face şi mie aşa? Până acum Klaus Iohannis n-a existat pentru noi decât prin intermediul lui Crin Antonescu. Dacă Crin Antonescu va spune adevărul, şi văd că dă semne, ceva e în neregulă cu caracterul lui Klaus Iohannis. Klaus Iohannis, la ora actuală, e mitul. Dacă îl luăm şi îl ducem în Japonia şi îl ţinem până la prezidenţiale, va câştiga prezidenţialele. Dacă îl ţinem aici, nu. Klaus Iohannis e un portret, îl vedem acolo, e portretul, nu a trecut prin maşinăria de demascări. Iohannis e în situaţia cumplită, cea mai grea pentru un candidat la preşedinţie. E icoană. Orice se va spune în perioada următoare despre Iohannis va intra ca în brânză în gloria lui", a spus Cristoiu, la Realitatea TV.

Liberalii decid astăzi cine îi va reprezenta în cursa prezidenţială. Deşi sondajele îl dau învingător detaşat pe actualul lider, Klaus Iohannis, Crin Antonescu nu se dă bătut. Desemnarea se va face prin vot.

Mai multe articole despre:
alegeri PNL liberal Ion Cristoiu Klaus Iohannis