MENIU

Iohannis susține majorarea pensiilor cu rata inflației - 15%: „Dacă nu e corelare, populaţia plăteşte preţul crizei, şi nu e corect”

Klaus Iohannis, președintele României

Klaus Iohannis intervine de la Bruxelles în neînțelegerile din coaliție pe majorarea pensiilor și salariilor românilor. Șeful statului a transmis că pensiile trebuie să fie majorate cu cel puțin 15% pentru a acoperi creșterea inflației, dar avertizează că trebuie să permită bugetul de stat. 

Preşedintele Klaus Iohannis susține creșterea pensiilor odată cu inflația. Șeful statului a avansat și un procent de 15% pentru majorarea pensiilor, dar a avertizat că depinde dacă permite bugetul de stat. Despre mărirea salariilor, preşedintele Iohannis a precizat că şi acestea trebuie corelate cu inflaţia crescută, la fel ca pensiile, pentu că „nu e corect ca populaţia să plătească preţul crizei”.

„Dacă vorbim de creşterea pensiilor trebuie să vedem contextul mai larg. S-au vehiculat 10%, 11%, dar nu putem să aşteptăm de la pensionar să plătească ei preţul crizelor şi în condiţiile în care avem o inflaţie de peste 15% eu cred că ar fi corect să ţină cont de această inflaţie creşterea şi atunci, după părerea mea, trebuie să fie o creştere mai mare. Nu putem aștepta de la pensionari să plătească prețul crizelor. Creșterea să țină cont de inflație și atunci să fie mai mare decât procentul vehiculat. Nu ştiu dacă bugetul permite o creştere de 15%, însă cred că trebuie luate în considerare toate opțiunile și venit cu o creştere care compensează în bună măsură inflaţia. Trebuie atenţie sporită pentru cei cu pensii mici, fiindcă acolo apar problemele cele mai mari”, a declarat Klaus Iohannis, întrebat despre procentul majorării pensiilor, înaintea participării la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.

Precizările de la Bruxelles făcute de Klaus Iohannis vin după ce premierul Nicolae Ciucă a avansat, după consultări cu partenerii de coaliție, un procent de 11 la sută pentru majorarea pensiilor. Discuţiile între liderii coaliţiei despre aceste majorări au fost ca pensiile să crească cu minim 10% din ianuarie 2023, iar salariul mediu să ajungă la 3.000 lei. 

„În ceea ce priveşte cresterea salariilor, aşa cum creşterea pensiilor trebuie corelată cu inflaţia, cred că şi salariile trebuie corelate rezonabil cu inflaţia. Dacă nu există o corelare, înseamnă că populaţia plăteşte preţul crizei şi acest lucru nu este corect”, a mai precizat Klaus Iohannis, de la Bruxelles. 

Klaus Iohannis: Nu putem veni la infinit cu subvenţii, trebuie soluţii pentru a avea energie suficientă, la preţuri pe care populaţia le poate plăti