MENIU

Iohannis: Suntem responsabili să devenim societatea pentru care oamenii au murit la Revoluție

Președintele Klaus Iohannis afirmă, în cadrul unei postări pe contul său de Facebook, că sacrificiul românilor care, în decembrie 1989, și-au dat viața pentru libertate nu trebuie uitat niciodată și "suntem cu toții responsabili ca România să devină acea societate pentru care oamenii au murit în urmă cu 26 de ani".

”Vom lupta şi vom fi liberi!” nu a fost o simplă lozincă, izvorâtă din revolta faţă de dictatura comunistă. Jertfa celor care, în decembrie 1989, au făcut sacrificiul suprem este temelia unei Românii democratice, o Românie a valorilor occidentale şi a respectării drepturilor fundamentale. Acest sacrificiu nu trebuie uitat niciodată, iar noi suntem cu toții responsabili ca România să devină acea societate pentru care oamenii au murit în urmă cu 26 de ani", a scris Klaus Iohannis pe Facebook.