MENIU

Iohannis solicită Guvernului Marii Britanii evitarea măsurilor discriminatorii împotriva românilor

Preşedintele Klaus Iohannis a îndemnat Guvernul Marii Britanii, într-un interviu acordat cotidianului Financial Times, să evite măsurile discriminatorii împotriva cetăţenilor români, amintind că libertatea de circulaţie este un principiu fundamental al Uniunii Europene.

"Oficialii de la Bucureşti consideră inacceptabile unele dintre propunerile antiimigraţie formulate de premierul britanic David Cameron, precum oprirea accesului angajaţilor comunitari la credite fiscale timp de patru ani", notează FT, citat de Mediafax. 

În acest sens, Klaus Iohannis a explicat că înţelege nevoia lui David Cameron de a aborda preocupările publice privind imigraţia şi abuzurile privind serviciile sociale, dar a cerut evitarea măsurilor discriminatorii împotriva românilor.

"Libertatea de circulaţie este extrem de importantă pentru Uniunea Europeană, este unul dintre principiile pe care Uniunea este construită", a afirmat Iohannis.

În altă ordine de idei, Iohannis a reiterat angajamentul României în favoarea sancţiunilor europene impuse Rusiei pe fondul crizei din Ucraina şi a salutat suplimentarea prezenţei NATO în România.

"Este vorba de modalitate de a oferi noi asigurări României, în calitatea de ţară situată pe flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice. Asistăm la frecvente survoluri ruse pe coasta Mării Negre", a spus Iohannis.

Klaus Iohannis îi cere iar demisia lui Victor Ponta: "Criza se rezolvă aşa!"