MENIU

Iohannis se întâlnește, astăzi, cu miniștrii de Externe ai țărilor din Flancul Estic

<p>Iohannis: Reinstaurarea unei meritocrații este calea spre a convinge tinerii să răm&acirc;nă acasă</p>

Președintele Klaus Iohannis îi primește marți, la Palatul Cotroceni, pe miniștrii Afacerilor Externe, respectiv șefii delegațiilor ministeriale, ai celor nouă state aliate ale Flancului Estic - Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ungaria. Aceștia vor participa la reuniunea ministerială a Formatului București

Pe agenda discuțiilor se vor afla stadiul implementării deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varșovia din iulie, precum și alte aspecte de interes legate de situația de securitate din regiune.

"Faptul că România găzduiește această reuniune reprezintă o reconfirmare a rolului țării noastre la nivel regional și în cadrul NATO", se arată într-un comunicat citat de agerpres.ro.

Formatul București a fost consacrat prin reuniunea la nivel de șefi de stat și de guvern desfășurată la Palatul Cotroceni pe 4 noiembrie 2015, la inițiativa președintelui Klaus Iohannis și a omologului său polonez, Andrzej Duda. Organizarea reuniunii ministeriale de marți are loc ca urmare a deciziei adoptate în acest sens în cadrul Formatului București la nivel de șefi de stat și de guvern de anul trecut.

Mai multe articole despre:
iohannis format bucuresti