MENIU

Iohannis: România sprijină ferm suveranitatea și integritatea teritorială ale Spaniei

Președintele Klaus Iohannis l-a primit miercuri, la Palatul Cotroceni, pe ministrul afacerilor externe și al cooperării al Regatului Spaniei, Alfonso Maria Dastis Quecedo, context în care a reafirmat sprijinul ferm al României pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Spaniei. 

Iohannis a subliniat caracterul excelent al relației de parteneriat strategic dintre cele două țări, fapt împărtășit pe deplin de ministrul spaniol.

"Președintele Klaus Iohannis a reafirmat sprijinul ferm al României pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Spaniei, subliniind necesitatea, în contextul evoluțiilor din Catalonia, a respectării cadrului constituțional, precum și a principiilor dreptului internațional. Președintele României a reliefat, totodată, faptul că, în viziunea țării noastre, această temă constituie o problemă internă a Spaniei și a manifestat încrederea că, în acest cadru, vor fi găsite soluțiile cele mai potrivite pentru revenirea la ordinea constituțională spaniolă", se arată în comunicat.

Șeful statului și-a exprimat aprecierea pentru eforturile autorităților spaniole de a facilita integrarea cetățenilor români în societatea spaniolă, fiind recunoscută contribuția pozitivă a acestora la economia Spaniei.

"La rândul său, ministrul Alfonso Maria Dastis Quecedo a fost de acord că integrarea comunității românești din Spania reprezintă o poveste de succes și a arătat că Regatul Spaniei se bucură să aibă această comunitate importantă pe teritoriul său", precizează Administrația Prezidențială.

Președintele Iohannis a subliniat și nevoia ca cele două țări să consolideze tendința ascendentă a cooperării în domeniul economic, în contextul în care în prima jumătate a anului 2017 schimburile comerciale au crescut cu peste 7% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Mai multe articole despre:
iohannis