Iohannis: România așteaptă progrese din partea R. Moldova pentru acordarea împrumutului
Președintele Klaus Iohannis a susținut, joi, o conferință de presă comună cu omologul său moldovean, Nicolae Timofti, după încheierea întrevederii pe care cei doi au avut-o la Palatul Cotroceni. Iohannis a declarat, în cadrul discursului susținut, că România va acorda Republicii Moldova sprijinul promis, în materie de finanțe și ajutor umanitar, însă așteaptă "progrese în ce privește abordarea publică din Republica Moldova".
"Am avut astăzi cu domnul președinte Timofti convorbiri foarte bune, foarte profunde și cu această ocazie am evaluat situația și din Republica Moldova și situația din Europa. Domnul președinte mi-a prezentat opinia domniei sale despre mersul lucrurilor în ce privește acordul Republicii Moldova cu UE, de asociere, dar am discutat și chestiuni destul de concrete legate, în special, de situația economică din Moldova, dar și despre situația finanțelor publice și a solicitărilor de a veni noi în sprijinul Republicii Moldova.
Noi declarăm, noi România, de mult că suntem alături de Moldova și acest lucru noi doi îl credem. Pe de altă parte, este evident că sprijinul pe care dorim să îl furnizăm Republicii Moldova, în special în privința finanțelor, este vorba de un împrumut rambursabil și un ajutor umanitar nerambursabil, trebuie să vină în situația în care și noi constatăm progrese în ce privește abordarea publică din Republica Moldova. Aceste lucruri le-am discutat și cred că pot să spun că suntem, domnule președinte, pe aceeași lungime de undă și credem că aceste lucruri sunt de așteptat, fezabile și am aflat cu bucurie că unele din condiții deja sunt puse în practică, iar domnul președinte m-a asigurat că Parlamentul Republicii Moldova, care începe să lucreze în sesiunea de mâine, e pregătit să sprijine noul Guvern pentru a îndeplini condițiile la care s-a angajat noul Guvern.
Puteți, domnule președinte, să contați pe noi (...) Suntem conștienți și unii și alții că este nevoie de mai multe proiecte economice comune și aici aș da poate un singur exemplu, gazoductul care, în mare măsură, e deja realizat și ambele părți își doresc o continuare pentru a oferi Republicii Moldova surse alternative de energie", a declarat șeful statului.
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a sosit, astăzi, în România, aflându-se într-o vizită oficială care va dura două zile. Nicolae Timofti a fost primit în această dimineaţă de președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. După ce va discuta cu şeful statului, Timofti se va întâlni şi cu premierul Dacian Cioloş, dar și cu președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, precum și cu alte oficialități de la București, potrivit Realitatea TV.
În cadrul discuțiilor vor fi abordate subiecte privind relațiile bilaterale, agenda europeană a Republicii Moldova, precum și colaborarea în plan economic, politic și social dintre cele două state.
De asemenea, președintele Timofti urmează să înmâneze, cu ocazia acestei vizite, distincțiile oferite anterior președintelui Klaus Iohannis, secretarului de stat Raed Arafat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne, și actorului Florin Piersic.
În luna ianuarie, preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, anunţa că a acceptat invitaţia lansată de omologul său român, Klaus Iohannis, de a efectua o vizită în România. Cei doi preşedinţi au discutat, la acel moment, la telefon despre situaţia politică din Republica Moldova, potrivit Adevărul.
„Preşedintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti, a purtat pe 21 ianuarie a.c. o convorbire telefonică cu preşedintele României, domnul Klaus Werner Iohannis. În cadrul discuţiei, au fost abordate relaţiile bilaterale moldo-române şi situaţia social-politică din Republica Moldova. Preşedintele Iohannis a notat faptul că, prin învestirea noului Guvern în Republica Moldova s-a făcut un pas important în depăşirea crizei politice şi în ideea implementării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană“, se arăta într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale de la Chişinău.
Vizita preşedintelui Republicii Moldova are loc la scurt timp după ce premierul Pavel Filip a discutat la Bucureşti cu oficialii români. Ţara noastră le-a transmis deja autorităţilor de la Chișinău că vor primi un împrumut în valoare de 150 de milioane de euro, dar doar în anumite condiţii.
Printre altele, oficialii români le cer moldovenilor să numească un nou guvernator al Băncii Centrale şi să facă demersuri pentru a ajunge la o înţelegere cu FMI.
Nicolae Timofti îşi va încheia anul acesta mandatul din fruntea ţării.