Iohannis:OUG privind migraţia aleşilor locali este neconstituţională
Liderul PNL, Klaus Iohannis, a declarat, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că OUG privind migraţia aleşilor locali reprezintă o încercare a PSD de a schimba configuraţia politică, în prag de alegeri prezidenţiale, ceea ce i se pare "inadmisibil” şi a subliniat faptul că ordonanţa este neconstituţională.
"Împreună cu specialiştii din ACL a fost analizată această ordonanţă şi, pe lângă faptul că noi, politic, am declarat şi considerăm că această ordonanţă vine să pregătească un avantaj net pentru candidatul PSD, folosindu-se de majoritatea din Parlament şi de faptul că PSD guvernează România, specialiştii noştri consideră că ordonanţa este neconstituţională. În acest sens îi avertizez public pe toţi colegii mei din administraţia publică locală - aleşi preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, consilieri judeţeni, consilieri locali şi supleanţi pe listele consiliilor - să nu se lase ademeniţi şi să nu opteze în concordoanţă cu această ordonanţă”, a declarat Klaus Iohannis, potrivit Mediafax.
Preşedintele PNL a asigurat că ACL va ataca Ordonanţa 55 la Curtea Constituţională, adăugând că "aspectale de necostituţionalitate se văd foarte simplu”.
"Noi, ACL, vom ataca toate aceste acte: vom ataca ordonanţa şi fiecare opţiune a unui ales local în parte. Îi avertizez pe colegii mei că această ordonanţă va fi anulată de Curtea Constituşională şi se vor trezi în situaţia de ilegalitate care va duce la pierderea mandatului lor”, a declarat liderul PNL.
Nu în ultimul rând, Iohannis consideră că s-au făcut presiuni asupra aleşilor locali "să treacă într-un partid aflat la guvernare” şi a precizat că ACL nu va primi "traseişti politici", întrucât nu doreşte încurajarea "traseismului politic" şi "fraudarea alegerilor."
Mai multe pe Mediafax.