MENIU

Iohannis: Negocierile pentru delimitarea spaţiilor maritime din Marea Neagră trebuie intensificate

Negocierile pentru delimitarea spaţiilor maritime din Marea Neagră trebuie intensificate, România dorindu-şi o soluţie care să corespundă metodei de delimitare a jurisprudenţei instanţelor internaţionale, a declarat miercuri preşedintele Klaus Iohannis în Bulgaria.

"Am convenit totodată că trebuie intensificate negocierile pentru finalizarea delimitării spaţiilor maritime din Marea Neagră; România îşi doreşte o soluţie care să corespundă metodei de delimitare consacrate în jurisprudenţa instanţelor internaţionale", a delcarat preşedintele într-o declaraţie de presă comună cu omologul său bulgar.

De asemenea, preşedintele a spus că discuţiile sale cu preşedintele Rosen Plevneliev au inclus şi summit-ul NATO de la Varşovia, concluzionând că echilibrul de securitate în zona Mării Negre este esenţial pentru aliaţi, potrivit Mediafax

"Avem o poziţie comună şi am convenit să acţionăm împreună în continuare pentru întărirea prezenţei terestre şi maritime pe Flancul Estic, atât în Nordul, cât şi în Sudul acestuia, Sud în care se află România şi Bulgaria. Echilibrul de securitate din zona Mării Negre este esenţial în asigurarea securităţii colective a aliaţilor", a spus Iohannis.