MENIU

Iohannis: Mihalache, propus ambasador în Marea Britanie

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri seară, că șeful Cancelariei Prezidențiale, Dan Mihalache, a fost propus pentru postul de ambasador al României în Marea Britanie.

"Pot să confirm că domnul Mihalache a fost propus pentru poziția de ambasador al României în Regatul Unit al Marii Britanii și pot să vă spun că am aprobat această solicitare și nu este singura. Avem în lucru un pachet de aproximativ 20 de poziții de ambasadori pe care le-am aprobat", a spus Iohannis, într-un interviu acordat TVR 1, potrivit Agerpres.

El a spus că secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe Daniel Ioniță a fost propus ambasador al României în Republica Moldova, iar fostul ambasador la Chișinău Marius Lazurca a fost propus pentru postul de ambasador la Budapesta.

Șeful statului a precizat că pachetul de 20 de ambasadori ai României va fi comunicat joi Parlamentului în vederea audierilor în comisiile de specialitate.

Dan Mihalache a fost numit consilier prezidențial pe 22 decembrie 2014.

Mai multe articole despre:
Mihalache iohannis