MENIU

Iohannis, mesaj privind acordul de retragere a Marii Britanii din UE

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că relaţia bilaterală nu trebuie să fie influenţată negativ de procesul Brexit.

"Preşedintele României s-a exprimat în favoarea consolidării Parteneriatului Strategic bilateral, fiind necesară intensificarea cooperării în domeniul politicii externe, al securităţii, inclusiv în cadrul NATO şi pe Flancul Estic al Alianţei. Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat susţinerea puternică a României şi a sa personală pentru NATO şi relaţia transatlantică, evidenţiind totodată importanţa unei împărţiri corecte a responsabilităţilor (fair burden sharing) în ceea ce priveşte cheltuielile de apărare. Această abordare a fost împărtăşită de ministrul de Externe al Regatului Unit, fiind subliniat faptul că ambele state alocă 2% pentru apărare şi sprijină ferm consolidarea NATO şi a relaţiei transatlantice", se arată în comunicat.

Totodată, şeful statului a menţionat susţinerea României pentru întărirea parteneriatului UE-NATO, inclusiv în contextul deţinerii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, pledând pentru evitarea "duplicărilor şi promovarea complementarităţii, astfel încât să fie atinsă o veritabilă sinergie a eforturilor celor două organizaţii".

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat rolul comunităţii româneşti din Marea Britanie la întărirea relaţiei bilaterale şi importanţa pe care România o acordă protecţiei drepturilor cetăţenilor săi din Marea Britanie, în contextul Brexit. El a evidenţiat gradul ridicat de integrare a comunităţii româneşti în societatea britanică, precum şi valoarea adăugată pe care această comunitate o aduce ţării gazdă.

Şeful statului a reiterat că protejarea drepturilor cetăţenilor români a fost şi rămâne principala prioritate pe care România a urmărit-o în cadrul negocierilor dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie.

Iohannis a menţionat că, şi în perioada următoare, cetăţenii, atât cei europeni din Marea Britanie, cât şi cei britanici din UE27, trebuie să rămână o prioritate, scopul fiind acela ca, indiferent de scenariul spre care vor evolua negocierile, efectele negative care ar afecta vieţile acestora să fie reduse cât mai mult posibil.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, ministrul de Externe al Regatului Unit a exprimat aprecierea deosebită a ţării sale pentru eforturile preşedintelui Klaus Iohannis privind menţinerea şi consolidarea statului de drept în România.

Mai multe articole despre:
Klaus Iohannis Brexit