Iohannis, mesaj pe Facebook pentru noul Guvern al Republicii Moldova
Președintele Klaus Iohannis salută învestirea noului Guvern al Republicii Moldova, în cadrul unei postări pe Facebook, și urează succes Executivului condus de Valeriu Streleț.
"Salut învestirea noului Guvern al Republicii Moldova, un guvern cu o orientare clară pro-europeană. Știu că sarcinile care stau în fața executivului de la Chișinău nu sunt deloc ușoare, însă vreau ca partenerii noștri să fie convinși că vor avea în România cel mai important sprijin în direcția depășirii dificultăților economice și a continuării parcursului pro-european. Succes Guvernului Valeriu Streleț!", a scris Iohannis, joi, pe pagina sa de Facebook.