Iohannis, mesaj foarte important pentru românii din Germania, cu privire la votul din diaspora
Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că o soluție pentru votul românilor din diaspora este o prioritate a noii sesiuni parlamentare, arătând că va urmări cu mare atenție 'mersul lucrurilor în Parlament' în acest caz.
"Îmi doresc să avem reguli noi de finanțare a partidelor și campaniilor electorale, mai riguroase și mai transparente. Îmi doresc reguli noi pentru partidele politice, care să încurajeze participarea, să aducă politica mai aproape de cetățean. Dar, mai ales, îmi doresc o lege care să asigure dreptul de vot al cetățenilor din diaspora. Garantarea condițiilor și găsirea unei soluții pentru ca toți românii din diaspora să își poată exercita dreptul constituțional la vot este o chestiune de principiu. Aceasta este o prioritate a actualei sesiuni parlamentare și voi urmări cu mare atenție mersul lucrurilor în Parlament", a declarat Iohannis, la întâlnirea cu reprezentanții comunității românești din Germania organizată la Ambasada României la Berlin.
El afirmat că știe că votul din noiembrie este "purtătorul unei mari speranțe" și a arătat că prezența sa în rândul românilor din Berlin este "expresia aspirației spre o politică externă apropiată de cetățenii români, oriunde s-ar afla aceștia".
Mai multe pe Agerpres