Iohannis, la Inițiativa celor Trei Țări: „România va susţine soluţii concrete pentru reducerea decalajelor şi consolidarea rezilienţei în regiune”
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că România rămâne „ferm angajată” în Iniţiativa celor Trei Mări, prin „acţiune pragmatică”, unde va susţine soluţii concrete pentru reducerea decalajelor şi consolidarea rezilienţei în regiune.
În cadrul unei conferinţe de presă comune susţinută, vineri, la Sofia alături de omologul bulgar - Rumen Radev, polon - Andrzej Duda, şi leton - Egils Levits, şeful statului român a amintit de "atenţia specială" pe care ţara noastră o acordă proiectelor Rail-2-Sea şi Via Carpathia, ca "iniţiative concrete, de o importanţă economică majoră şi cu valoare strategică adevărată pentru regiune".
"Dezvoltarea unui nivel parlamentar şi a unui nivel local şi regional al Iniţiativei, care completează dimensiunea interguvernamentală a acesteia este salutară. Obiectivul final al tuturor acestor eforturi rămâne însă implementarea riguroasă a proiectelor strategice prioritare de interconectare ale Iniţiativei în cele trei domenii de bază - transport, energie şi digital. Am arătat astfel că există un nivel ridicat de aşteptare din partea cetăţenilor noştri căruia activităţile din cadrul iniţiativei trebuie să-i răspundă adecvat în perioada următoare", a punctat Iohannis.
Totodată, a amintit de inaugurarea în România, la 31 mai, a Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, ca o contribuţie a Bucureştiul la realizarea obiectivului-cheie al construirii rezilienţei.
"Pe acest fond, nu este surprinzător interesul crescut pentru activităţile Iniţiativei din partea unui număr din ce în ce mai mare de state aparţinând comunităţii transatlantice, pe care România îl salută şi îl susţine", a precizat Klaus Iohannis.