MENIU

Iohannis l-a primit la Cotroceni pe ambasadorul american Hans Klemm. Despre ce au discutat

Președintele Klaus Iohannis l-a primit, luni, la Palatul Cotroceni, pe ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, întrevedere în cadrul căreia Iohannis a insistat asupra "necesității consolidării dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic", principalul subiect vizând "evoluția relatiei bilaterale". Totodată, "aprofundarea cooperării în materie de securitate, precum și pentru intensificarea dialogului politic, inclusiv la nivel înalt" s-a aflat pe lista celor dezbătute.

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, l-a primit luni, 12 octombrie a.c., la Palatul Cotroceni, pe ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, domnul Hans Klemm, cu ocazia primei vizite a acestuia, după prezentarea scrisorilor sale de acreditare.

Discuția s-a concentrat asupra evoluției relației bilaterale. În acest cadru, s-au apreciat în mod deosebit rezultatele pozitive ale convorbirilor avute la Washington de către Președintele României și vicepreședintele SUA, Joe Biden. S-a convenit, totodată, asupra importanței acțiunilor care urmează să fie întreprinse pentru punerea în practică a celor discutate cu ocazia vizitei Președintelui României la Washington, vizând consolidarea Parteneriatului Strategic româno-american.

În acest context, a fost evidențiat interesul reciproc pentru aprofundarea cooperării în materie de securitate, precum și pentru intensificarea dialogului politic, inclusiv la nivel înalt.

Președintele Klaus Iohannis a insistat, în același timp, asupra necesității consolidării dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic. De asemenea, Președintele României a reafirmat interesul țării noastre de a contribui la asigurarea securității și stabilității regionale într-o strânsă coordonare și conlucrare cu SUA", potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Este prima vizită a ambasadorului american la Palatul Cotroceni, după prezentarea scrisorilor sale de acreditare, pe 21 septembrie.