Iohannis, întâlnire cu grupul parlamentar al minorităților, pe tema restituirii proprietăților
Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit marți, la Palatul Cotroceni, cu membrii Grupului parlamentar al minorităților naționale, pentru o discuție pe teme de interes pentru minoritățile naționale din România, care a vizat și problema restituirii proprietăților comunităților etnice și religioase.
Potrivit Administrației Prezidențiale, cu ocazia întâlnirii, Iohannis a transmis întreaga sa apreciere pentru eforturile organizațiilor minorităților naționale și cele ale Grupului parlamentar de a promova constant valori și principii democratice și europene, pentru deschiderea permanentă către cooperare, dialog și construcție împreună cu reprezentanții majorității.
În opinia sa, minoritățile naționale au reprezentat constant un factor de echilibru și stabilitate în sistemul politic din România în ultimii 25 de ani.
"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, și-a exprimat convingerea că acest model de cooperare trebuie continuat și îmbogățit, fiind parte esențială a viziunii sale privind statul român și guvernarea. În opinia sa, societatea și statul român au nevoie de contribuția minorităților naționale la procesul de schimbare pe care îl parcurg în prezent, dar și la proiectele naționale pe termen lung", arată Administrația Prezidențială.
Șeful statului a subliniat că obiectivele sale de mandat privind aplicarea legilor, funcționarea instituțiilor și buna guvernare vor avea efecte pozitive inclusiv în ceea ce privește respectarea drepturilor minorităților naționale.
Potrivit sursei citate, membrii Grupului parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților au adus în discuție nevoia de a avea un proiect de țară asumat de întreaga societate românească, necesitatea păstrării identității etnice și a dreptului de a studia în limba maternă, situația actuală din sistemul sanitar românesc, precum și problema acordării cetățeniei române pentru cei care au studiat în România.
Administrația Prezidențială menționează că în cadrul întâlnirii de la Palatul Cotroceni a mai fost abordată problema restituirii proprietăților comunităților etnice și religioase preluate abuziv de statul român și adoptarea unui cadru legal pentru protejarea monumentelor istorice.