MENIU

Iohannis și Ponta, întâlnire cu Exxon și OMV. Ce au cerut reprezentanții celor două companii

Preşedintele Klaus Iohannis și premierul Victor Ponta s-au întâlnit, miercuri, cu reprezentanţii ExxonMobil şi OMV Petrom, în contextul în care cele două companii s-au asociat pentru exploatarea resurselor de ţiţei şi gaze naturale din Marea Neagră. În cadrul întâlnirii cu șeful statului, "reprezentanții celor două companii au subliniat importanța stabilității și predictibilității în plan fiscal și legislativ, astfel încât investițiile majore, care au fost și vor fi efectuate în continuare în spațiile maritime ale României, să beneficieze de o perspectivă clară pe termen mediu și lung". 

Într-un comunicat de presă, Administraţia Prezidenţială precizează că reprezentanţii celor două companii au subliniat importanţa stabilităţii în plan fiscal şi legislativ din ţara noastră, astfel încât investiţiile pe care cele două companii le vor face să beneficieze de o perspectivă clară pe termen mediu și lung.

"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut miercuri, 2 septembrie a.c., o întrevedere cu reprezentanții ExxonMobil și OMV Petrom, în contextul asocierii dintre cele două companii în legătură cu explorarea și exploatarea resurselor de țiței și gaze naturale din Marea Neagră. În cadrul întrevederii au fost discutate perspectivele economice și de investiții ale asocierii ExxonMobil – OMV Petrom, precum și provocările comerciale pe termen mediu și lung ale acestui proiect.

Președintele Klaus Iohannis a reiterat potențialul major al României în domeniul resurselor energetice, precum și interesul ţării noastre de a-și valorifica, în mod sustenabil și competitiv, avantajele de care dispune în domeniul energetic.

Reprezentanții celor două companii au subliniat importanța stabilității și predictibilității în plan fiscal și legislativ, astfel încât investițiile majore, care au fost și vor fi efectuate în continuare în spațiile maritime ale României, să beneficieze de o perspectivă clară pe termen mediu și lung.

În același timp, au fost menționate beneficiile mutuale ale explorării și exploatării resurselor din zona Mării Negre, cu precădere în contextul geopolitic și economic actual", se precizează în comunicatul de presă postat pe site-ul Administrației Prezidențiale. 

La rândul său, Victor Ponta a primit miercuri, la Palatul Victoria, o delegație a consorțiului format din ExxonMobil și OMV Petrom pentru a discuta despre evoluția proiectelor de explorare a resurselor de gaze naturale din Marea Neagră, potrivit unui comunicat al Executivului, citat de Agerpres.

"Reprezentanții consorțiului au prezentat progresele obținute în ultimele luni în operațiunile din zona adâncă a perimetrului Neptun și au reconfirmat interesul pentru continuarea investițiilor în conformitate cu programul de lucrări asumat. Primul ministru s-a interesat de stadiul cooperării dintre consorțiu și compania Transgaz pentru realizarea investițiilor și asigurarea preluării, în perspectivă, în sistemul național de transport din România, a hidrocarburilor ce vor fi exploatate în perimetrele din Marea Neagră. De asemenea, reprezentanții consorțiului s-au interesat de evoluțiile în privința cadrului de reglementare din sectorul petrol și gaze și au apreciat preocuparea Guvernului României pentru încurajarea investițiilor sustenabile în acest sector strategic,'' se arată în comunicatul Executivului.

În acest context, premierul a reafirmat atenția specială pe care o acordă succesului operațiunilor de explorare și exploatare a resurselor energetice din Marea Neagră, astfel încât în viitor acestea să poată consolida securitatea energetică a României și în plan regional.

 

Mai multe articole despre:
OMV Victor Ponta Marea Neagră Klaus Iohannis Exxon