Iohannis-Dragnea, întâlnire necesară
A trecut aproape o săptămână de la alegerile parlamentare, iar românii încă nu ştiu cine va fi prim-ministrul lor. In ciuda tuturor analizelor, răspunsul final va veni de la liderul partidului câştigător, Liviu Dragnea, care a refuzat până acum să se vadă cu preşedintele Klaus Iohannis.
Într-o intervenţie pentru Realitatea TV, analistul politic, Bogdan Chirieac, a vorbit despre posibilităţile pe care social- democraţii le-ar avea la dispoziţe pentru numirea unui premier.
“Avem dreptul să aflăm cât mai repede cine e premierul și cine sunt membrii cabinetului. Programul e minunat, însă trebuie dus la îndeplinire de niște oameni. Eu continui să cred că premierul va fi Dragnea. Dacă din cauza problemelor juridice nu va putea, mă gândesc la Vasile Dîncu. Cel care a desenat planul reformei administrației. Sau, dacă nu va fi acceptat Dîncu, mă gândesc la alte două persoane: Mihai Fifor, care a făcut o impresie bună, sau un fost membru al cabinetului Ponta, Sorin Grindeanu, cel care a fost ministrul Comunicațiilor. Aici ar fi lisca scurtă a prim-miniștrilor”, a spus analistul Bogdan Chirieac.
Jurnalistul Realitatea TV, Denise Rifai, este de părere că întâlnirea dintre şeful statului şi liderul PSD, este un lucru necesar, care a fost amânat prea mult timp.
“Am văzut deja o listă a posibililor miniștri la bursa zvonurilor. Sunt chestiuni de discutat, dar cel mai important lucru este să vedem un tete a tete necesar între Iohannis și Dragnea. Nu știu de ce întârzie această întâlnire atât de necesară între cei doi. Dacă nu va ajunge premier, Dragnea, prin aparatul pe care îl are la Palatul Victoria, prin majoritatea confortabilă în Parlament, va avea multă putere.”, a explicat Denise Rifai.
În astfel de condiţii, jurnalistul Dan Andronic crede că se va stabili un armistiţiu între preşedintele Klaus Iohannis şi Liviu Dragnea: “Va fi foarte complicat pentru Iohannis să evite o coabitare. Nu e neapărat o pace, e un armistițiu. Niciunul dintre ei nu este mulțumit. Dacă Iohannis vrea un alt mandat, el va trebui să fie președinte jucător”.