MENIU

Iohannis, despre reînvestirea lui Kovesi în fruntea DNA: Rezultatele vorbesc de la sine

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că a fost informat despre începerea procedurilor în cazul reînvestirii la conducerea DNA a Laurei Codruța Kovesi.

"Este evident că am fost informat despre acest demers și m-am exprimat deja în public de două ori. Cred că rezultatele de la DNA vorbesc de la sine", a spus Iohannis, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni, întrebat dacă va semna reînvestirea Laurei Codruța Kovesi ca șef al DNA.

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a transmis către Consiliul Superior al Magistraturii propunerea de reînvestire a Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție. Purtătorul de cuvânt al CSM, Dana Pantazi, a confirmat joi, pentru AGERPRES, că propunerea ministrului Justiției pentru reînvestirea șefului DNA a fost înregistrată, fiind primită în data de 29 februarie.

Secția pentru procurori a CSM urmează să stabilească un calendar în vederea avizării propunerii înaintate de către ministrul Raluca Prună.