MENIU

Iohannis răspunde PSD, privind proiectul care îi restrânge drepturile de a organiza un referendum

Klaus Iohannis a declarat, miercuri, ca nu i se pare "grozava" initiativa lui Eugen Nicolicea de a restrange drepturile sefului statului asupra convocarii referendumurilor, dar considera ca ideea lansata de Liviu Dragnea privind dreptul Parlamentului de a organiza consultari populare este o tema care poate fi discutata. 

Seful statului a criticat propunerea celor patru parlamentari PSD care doresc restrangerea puterii presedintelui de a organiza referendumuri.

"Cred ca sunt si alte lucruri mai importante despre care ar trebui sa se discute in Parlament. Nu mi se pare o initiativa grozava, dar Parlamentul are toata libertatea sa discute ce crede ca este necesar", a afirmat Klaus Iohannis. Seful statului a considerat insa ca ideea lansata de Liviu Dragnea "merita discutata". "Daca ar fi sa discutam aceasta chestiune, ramane doar de stabilit pentru ce ar convoca Parlamentul un referendum, pentru ca, deocamdata, daca Parlamentul decide sa schimbe Constitutia, oricum se convoaca referendum. Se poate discuta chestiunea", a spus presedintele, potrivit hotnews.ro.