Iohannis: Avem o teleguvernare excepţională, puzderie de măsuri, dar la finalul zilei nu avem nimic
Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, vineri, cu ocazia lansării programului economic al PNL, că actualul Cabinet condus de Victor Ponta reuşeşte să realizeze "o teleguvernare excepţională", anunţând "o puzderie de măsuri" care la finalul zilei nu aduc nimic în plus.
"Constatăm că în momentul de faţă România este mai degrabă administrată decât guvernată, lucru simplu de observat. Se iau multe măsuri, avem o teleguvernare excepţională, senzaţional de multe apariţii guvernamentale, o puzderie de măsuri şi de natură economică, dar dacă stăm la finalul zilei şi încercăm să ne dăm seama în ce direcţie mergem, cel puţin eu, unul, recunosc că nu-mi dau seama ce se întâmplă. Cred că lipseşte un concept", a declarat Iohannis.
Prim-vicepreşedintele PNL a susţinut că lansarea programului economic vine în perspectiva în care liberalii se pregătesc de guvernare la finalul acestui an.
"Am elaborat un set de principii, un prim set de măsuri şi de idei. Noi credem că fără relaxare fiscală nu se poate face nimic. Noi credem că relaxarea fiscală este cheia spre creştere economică şi spre aducerea la suprafaţă a economiei subterane", a susţinut Iohannis.
El a menţionat că acesta este motivul pentru care PNL a propus o cotă de TVA de 16%, plafonat la nivelul cotei unice şi al altor impozite.
Iohannis a precizat că între cei care au lucrat la elaborarea programului economic al PNL au fost Eugen Nicolăescu, Lucian Isar, Cosmin Marinescu.
PNL a lansat programul "Economia liberală - Prin noi înşine", în prezenţa câtorva sute de simpatizanţi, la Palatul Parlamentului, între cei prezenţi numărându-se fostul preşedinte Emil Constantinescu şi candidaţii PNL la europarlamentare.
Programul economic al PNL, adoptat vineri în Delegaţia Permanentă, propune plafonarea TVA şi a altor impozite şi taxe la 16%, renunţarea la ideea unui nou acord cu FMI, mizând pe un ritm de creştere economică anuală de 5% în următorii 10 ani.