Iohannis atacă la CCR modificările aduse Legii administrației publice locale
Președintele a transmis, vineri, Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra unui act normativ ajuns la promulgare, care prevede că prefecţii pot verifica legalitatea actelor preşedinţilor de Consilii Judeţene şi sesiza organele competente. Iohannis susține că legea încalcă normele constituționale referitoare la competența legislativă a Camerelor Parlamentului în procedura de legiferare. Astfel, Senatul ar fi trebuit să fie Cameră decizională pentru unele prevederi, iar pentru altele — Camera Deputaților.
"Birourile permanente ale celor două Camere au hotărât ca prima Cameră sesizată să fie Camera Deputaților. Luând în dezbatere propunerea legislativă, Camera Deputaților, în ședința din data de 03.06.2015, a respins în integralitate această inițiativă legislativă care, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (3) din Constituție, a fost transmisă Senatului. În urma dezbaterilor din cadrul comisiilor permanente și din plen, Senatul, în ședința din data de 21.09.2015, a hotărât adoptarea cu unele modificări a acestei legi și transmiterea ei spre promulgare președintelui României", se precizează într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Întoarcerea legii la Camera Deputaților, cu privire la articolul II, se impunea cu atât mai mult cu cât Camera Deputaților respinsese această inițiativă legislativă, arată șeful statului.
Un alt aspect sesizat de președinte se referă la faptul că, prin legea trimisă la promulgare, legiuitorul a instituit aceeași normă în două acte normative distincte, respectiv Legea nr. 215/2001 și Legea nr. 340/2004. În plus, cele două norme instituite prin legea dedusă controlului de constituționalitate reiau o normă deja existentă, dintr-o altă lege distinctă.
"În legislația în vigoare există deja o prevedere conform căreia prefectul poate realiza un control de legalitate cu privire la actele președintelui consiliului județean. (...) Ținând cont de necesitatea existenței unicității reglementării în materie, opinăm că, pentru evitarea creării unui paralelism legislativ, este necesară concentrarea reglementărilor cu privire la același aspect într-un singur act normativ, iar având în vedere că o asemenea prevedere se regăsește deja în legislația în vigoare, dublarea acesteia nu este oportună", mai arată Klaus Iohannis.
În ceea ce privește posibilitatea ca prefectul să verifice legalitatea actelor emise de președinții consiliilor județene, adaugă șeful statului, dispozițiile art. 123 alin. (5) din Constituție prevăd că "prefectul poate ataca, în fața instanței de contencios administrativ, un act al consiliului județean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept".
"Ca atare, nu se poate adăuga prin lege, ca act juridic al Parlamentului cu forță juridică inferioară Constituției, un nou subiect de drept ale cărui acte să fie supuse controlului de legalitate exercitat de prefect. În acest sens, considerăm că extinderea sferei de aplicare a prevederilor art. 123 alin. (5) poate fi realizată numai printr-o lege de revizuire a Constituției", se menționează în sesizare.