MENIU

Iohannis: Am abordat problema dublei cetăţenii pentru românii din Spania. Nu există o soluţie simplă

Klaus Iohannis, în vizită oficială în Spania

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, 13 iulie, în cadrul conferinţei comune de presă cu premierul spaniol Mariano Rajoy, că au abordat chestiunea dublei cetăţenii pentru românii din Spania, pentru care, însă, nu există o soluţie foarte simplă.

Klaus Iohannis a explicat că a discutat cu premierul spaniol Mariano Rajoy despre problema dublei cetăţenii pentru românii care trăiesc şi muncesc în Spania, încercând să găsească o rezolvare, însă nu au găsit o soluţie simplă. Cu toate acestea, preşedintele României a adăugat că a obţinute deschidere din partea autorităţilor spaniole şi că este optimist.

“Este una din temele care este importantă pentru mulţi români şi trebuie să ştiţi că am abordat această chestiune. Nu există o soluţie foarte simplă. După cum ştiţi, există legea spaniolă care clarifică foarte clar chestiunea dublei cetăţenii, când poate fi acordată, când nu poate fi acordată. Pentru România, chestiunea încă nu este foarte simplă, dar am găsit deschidere şi sunt optimist că într-o perspectivă rezonabilă se vor găsii soluţii şi pentru această problemă”, a declarat Iohannis în cadrul conferinţei comună de presă de la Madrid.

Premierul Mariano Rajoy a susţinut cele spuse de preşedintele României, declarând că “Spania este deschisă în privinţa acestei chestiuni şi gata să colaboreze. Există o cetăţenie europeană care ne înglobează pe noi toţi”.