Iohannis a cerut reexaminarea unei ordonanţe prin care prefecţii pot numi interimari în primării
Preşedintele Klaus Iohannis a cerut, miercuri, reexaminarea OUG 14/2015, prin care prefecţii pot numi coordonari interimari în primării şi CJ-uri unde consiliul local sau judeţean este dizolvat, primarul este în imposibilitate de a-şi exercita mandatul, iar unitatea nu are în funcţie un secretar, scrie Mediafax.
Ordonanţa de Urgenţă aprobată de Guvernul Ponta a stârnit controverse în momentul în care a fost discutată în Parlament, liberalii acuzând că aceasta vine în completarea OUG care permitea traseismul în rândul aleşilor locali, dar şi a refuzului Guvernului de a organiza alegeri parţiale.
Astfel, OUG 14/2015 reglementează posibilitatea ca, în situaţia în care primarul se află în imposibilitatea exercitării mandatului şi consiliul local este dizolvat, iar funcţia de secretar al unităţii este vacantă, prefectul să numească prin ordin o persoană, prin detaşare, care să exercite atribuţiile secretarului unităţii administrativ-teritoriale, pentru rezolvarea problemelor curente ale acesteia, până la organizarea de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a concursului pentru ocuparea funcţiei de secretar al unităţii administrativ-teritoriale.
Totodată, este reglementată în mod similar şi situaţia în care preşedintele consiliului judeţean se află în imposibilitatea exercitării mandatului, consiliul judeţean este dizolvat, iar funcţia de secretar al judeţului este vacantă. O situaţie de acest fel s-a înregistrat în municipiul Rădăuţi, care a rămas fără conducere după ce în 27 aprilie a expirat mandatul secretarului Consiliului Local, primarul este suspendat din septembrie 2014, fiind arestat preventiv şi apoi plasat în arest la domiciliu, iar Consiliul Local a fost dizolvat în 31 martie prin hotărâre a Curţii de Apel Suceava.