MENIU

Ioana Petrescu: Sper să se înțeleagă cât de greșit a fost interpretat episodul de la Cotroceni

Ministrul Finanțelor Publice, Ioana Petrescu, a anunțat, luni, că se va întoarce să lucreze în echipa premierului, la Palatul Victoria, după ce va pleca de la conducerea MFP, informează Agerpres.  În ceea ce privește activitatea la Ministerul Finanțelor, în cele nouă luni de mandat, Ioana Petrescu a precizat că a avut a avut parte de multe critici și 'diversificare' și a afirmat că speră " să se înțeleagă cât de greșit a fost interpretat episodul de la Cotroceni", privind episodul moțiunii MTO.

"Când voi pleca de la Ministerul Finanțelor Publice, mă voi întoarce în echipa premierului, vom lucra împreună la Palatul Victoria", a afirmat ministrul Ioana Petrescu, care a făcut un bilanț al mandatului său de nouă luni în fruntea MFP.

În acest context, Petrescu a declarat că, în cele nouă luni de mandat, criticile au fost multe și diversificate, dar speră ca, măcar acum, în al 12-lea ceas, să se înțeleagă cât de greșit au fost interpretate episodul de la Cotroceni, episodul moțiunii MTO și toată, zvonistica referitoare la taxele mai mari din 2015.

"Adevărul este în fapte, nu în vorbe, și cu siguranță nu în interpretări eronate (...) Am fost primul ministru al Finanțelor Publice femeie, în condițiile în care primul ministru de Finanțe în România a fost în 1862. Am fost un ministru tânăr și total neangajat politic. Cu toții trebuie, în continuare, să susținem acest trend de a sprijini în poziții cheie pe tineri, pe femei, pe cei tehnocrați. Vorbesc de poziții cheie la BNR, la Guvern, în poziția de prim-ministru și chiar de președinte", a mai spus Ioana Petrescu, care a adăugat că se referă nu numai la sprijin politic, dar și din partea mass-media și societății civile", a mai spus Ioana Petrescu.