MENIU

Ioan Talpeș, în Der Spiegel: "În România a funcţionat cel puţin un centru de detenţie al CIA"

Ioan Talpeş

În România a funcţionat cel puţin un centru de detenţie al CIA pentru suspecţi de terorism. După aproape 10 ani de negări, mărturisirea vine din partea lui Ioan Talpeş într-un interviu acordat publicaţiei germane Der Spiegel. În perioada în care în România ar fi funcţionat închisoarea secretă a CIA, Talpeş conducea Departamentul Securităţii Naţionale din cadrul administraţiei prezidenţiale, în mandatul lui Ion Iliescu.

Într-un interviu publicat în ediţia online a publicaţiei Der Spiegel, Ioan Talpeş susţine că Agenţia Centrală de Informaţii a Statelor Unite a utilizat mai multe centre pe teritoriul României, inclusiv unul de tranzit şi unul de detenţie.

Talpeş, fost director al Serviciului de Informaţii Externe între 1992 şi 1997, a declarat că este posibil ca CIA să fi folosit în România două locuri unde deţinuţii au fost trataţi în mod inuman, scrie The Guardian care citează publicaţia germană. Totuşi fostul consilier prezidenţial a afirmat că nu ştia la momentul respectiv ce fel de activităţi desfăşura agenţia americană. România dorea, prin negocierile cu CIA, să-şi sporească şansele de aderare la NATO, scop îndeplinit în 2004.

Citat tot de Der Spiegel, Ioan Talpeş a spus că şi preşedintele Ion Iliescu era la curent cu faptul că americanii desfăşurau anumite activităţi pe teritoriul României. Săptămâna trecută fostul şef de stat a negat că ar avea cunoştinţă de acest subiect.


Subiectul închisorilor secrete ale CIA a revenit în atenţia publică după un raport al Senatului american. Acesta a detaliat tehnicile de tortură prin care agenţii îi interogau pe suspecţii de terorism. Fostul preşedinte al Poloniei, Aleksander Kwasniewski, a recunoscut că a colaborat cu americanii, dar nici el nu ar fi fost la curent cu metodele de interogare. Presa americană scrie că autorităţile din România şi Polonia ar fi primit milioane de dolari pentru a coopera cu CIA.

Mai multe articole despre:
CIA închisori Ioan Talpeş Der Spiegel