Ioan Rus este încă ministru al Transporturilor, la trei săptămâni după ce şi-a dat demisia
Ioan Rus este încă în funcţie, la trei săptămâni după ce Victor Ponta i-a acceptat demisia, în urma jignirilor aduse românilor din diaspora. Premierul l-a propus pe senatorul PSD Mihai Fifor la Ministerul Transporturilor, dar acesta încă aşteaptă acordul preşedintelui Klaus Iohannis.
După un val de critici din partea opoziţiei şi a reprezentanţilor diasporei, ministrul Ioan Rus şi-a cerut scuze, iar peste câteva ore s-a prezentat la sediul Guvernului, unde şi-a depus demisia. În locul lui Rus a fost propus Mihai Fifor, senator PSD, dar numirea în funcţie întârzie.
Surse oficiale susţin că preşedintele Klaus Iohannis vrea să fie sigur că Fifor, licenţiat în Filosofie, are pregătirea necesară pentru a conduce ministerul. Chiar premierul interimar Gabriel Oprea se arată sceptic.
Pe hârtie, Ioan Rus este în continuare ministru al Transporturilor. La şedinţele de Guvern însă, ministerul a fost reprezentat de un secretar de stat, Iulian Matache.