Învățăturile lui Mircea Cosma pentru Ponta: Dacă e bărbat, nu își dă demisia când se întoarce!
Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma a declarat, miercuri, că nu are "niciun motiv de îngrijorare în privinţa coaliţiei" şi a spus că premierul Ponta nu-şi va da demisia, după ce se întoarce în ţară, "dacă e bărbat", scrie Mediafax.
"Nu am niciun motiv de îngrijorarea în privinţa coaliţiei. Rezistă guvernarea, nu avem nicio problemă. Asta cu sănătatea, ştiţi că primul stâlp al omenirii se numeşte populaţia şi starea ei de sănătate, nu e altul nici ingineria, nici justiţia. Omenirea se sprijină pe trei stâlpi, îl are pe primul sănătatea, dacă nu ştim să ne ocupăm de sănătate, înseamnă că trăim degeaba. Deci, Ponta este într-o situaţie delicată din punctul de vedere al sănătăţii", a spus Cosma, întrebat dacă lipsa lui Victor Ponta este un impediment în activitatea PSD.
Întrebat dacă a vorbit cu Ponta, Cosma a spus: "E normal. I-am transmis sănătate în Turcia. Păi, nu are casă pe uliţă cu mine, în Cornu? Treaba lui unde s-a operat, sănătatea lui este cea mai importantă problemă". Întrebat dacă el crede că Ponta îşi dă demisia când se întoarce în ţară, Cozma a spus: "Dacă e bărbat, nu şi-o dă".