Efectele întâlnirii Dragnea-Grindeanu? Fosta şefă de cabinet a premierului, prefect de Timiş
Județul Timiș are un nou prefect. A fost numită în funcție Eva Georgeta Andreaș, cea care a fost de fapt, şefă de cabinet a lui Sorin Grindeanu, în perioada în care acesta era premier, scrie tion.ro
Eva Andreaș vine în locul prefectului Mircea Băcală, cel care a rămas printre ultimii prefecți din țară care nu au fost schimbați de la instalarea Guvernului Grindeanu.
„Vreau să o felicit pe fosta mea colegă de la Consiliul Județean Timiș pentru această funcție importantă. Sunt convins că va face față. Am avut deja o primă discuție pentru a-i prezenta problemele cu care se va confrunta, în special cele de fond funciar, dar și alte probleme pe care le vom discuta înainte de învestitura oficială în funcție. Eu am depus o cerere acum câteva zile pentru demisia mea din funcție și aplicarea mobilității în funcția de inspector guvernamental. Era necesară numirea unui nou prefect”, a spus încă prefectul (până la învestirea în funcție a noului prefect) de Timiș Mircea Băcală.
Mircea Băcală a ocupat funcția de prefect timp de cinci ani și a schimbat șapte guverne. Ultima perioadă completă în funcția de prefect este de un an și opt luni, Băcală ocupând funcția din care a demisionat din decembrie 2015.