MENIU

Întâlnirea de la Varna. Cu ce se alege România?

La întrevederea de vineri la Varna, în cadrul reuniunii la nivel înalt Bulgaria-România-Grecia-Serbia-Israel, principalele teme sunt legate de infrastructură, preşedintele Serbiei vorbind despre autostrada de viteză Timişoara-Panciova. O altă temă a fost legată de conexiunea feroviară.

"Noi astăzi am discutat trei aspecte. Prima interconectivitatea energetică importantă pentru Balcani, atât pentru Bulgaria şi Serbia. Am prezent premierului Netanyahu proiectele East net pentru aprovizionarea cu gaze a Estului Europei. Conducta energetică va fi foarte importantă pentru toată părţile, nu numai din Balcani, ci şi pentru Europa. Sper să putem până în decembrie să concretizăm lucrurile şi să mai includem o ţară din regiune. Am vorbit şi despre conexiunea feroviară Bulgaria şi România. Am în vedere autostrada de viteză Timişoara-Panciova", a declarat Aleksandar Vučić, preşedintele Serbiei.

Totodată, premierul Greciei, Alexis Tsipras a atras atenţia asupra importanţei pentru întreaga zonă a preluării României a preşedinţiei Consiliului UE.

"Acum un an am început să promovăm această instituţie, pentru că reuniunile acestea s-au transformat într-o instituţie. Domnul Netanyahu a fost un interlocutor important pentru noi. E un mare prieten al popoarelor noastre cu care am vorbit despre colaborarea noastră din viitor, având în vedere că Israel poate avea un rol foarte important în zona, în regiunea noastră. Acum un an, situaţia din Balcani şi din regiune nu a fost prea optimistă. Astăzi dificultăţile persistă, dar se poate spune că am avansat mult, am făcut paşi importanţi. Aş vrea să vă amintesc unde am fost acum 4 ani, când domul Juncker vorbea că nu e nicio şansă pentru extinderea UE. Atunci trăisem şi marea criză a migraţie şi toate urmările pe care le-a avut migraţia în societăţile noastre, mai târziu în vara lui 2016 am avut probleme în Albania şi în Macedonia. Dar după toate aceste dificultăţi a venit preşedinţia bulgară a Consiliului pe care noi l-am denumit o preşedinţie balcanică. Acum sperăm că preşedinţia României va oferi o nouă perspectivă asupra Balcanilor de Vest. Acordul de la Prespa a fost foarte important. E vorba de un acord care va avea multe foloase pentru dezvoltarea întreg sud-estului European şi dezvoltarea stabilităţii în regiune, pentru rezolvarea problemelor între Grecia şi Macedonia", a declarat Alexis Tsipras, premierul Greciei.

"Am mai discutat despre oportunităţile de a investi în securitatea energetică a Uniunii şi anume conductă de interconectare între Bulgaria şi Grecia. E vorba de un proiect esenţial şi atunci prin prezenta premierului Netanyahu am avut posibilitatea să discutăm despre un proiect cu o influenţă mare politică şi economică în Sud-Estul Mediteranei. Conducta aceasta trebuie să facă legătură între infrastructurile dintre Bulgaria şi Grecia. Am mai discutat şi o serie de probleme referitoare la colaborarea economică şi comercială între ţările noastre", a mai spus Tsipras.

Mai multe articole despre:
România porturi şosele autostrăzi intalnirea varna