Întâlnire extrem de importantă. Cu cine a discutat Preşedintele Iohannis la Salzburg
Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit duminică, la Salzburg, cu omologul său austriac, Heinz Fischer, cei doi şefi de stat discutând despre evoluţia relaţiilor bilaterale şi teme de actualitate ale agendei europene şi internaţionale, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
Cei doi preşedinţi au evidenţiat interesul de intensificare a cooperării pe teme de interes regional, în perspectiva deţinerii succesive de către Austria şi România a preşedinţiei Consiliului UE, în 2019.
Un alt aspect al discuţiilor a vizat dinamizarea colaborării în cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării şi în regiunea Balcanilor de Vest, cei doi exprimându-şi "satisfacţia" pentru nivelul "foarte bun" al dialogului între România şi Austria, precum şi dorinţa de consolidare a relaţiei bilaterale.
Mai multe articole despre:
discuţii
Salzburg
relaţii bilaterale
preşedintele klaus iohannis
preşedintele Austriei