MENIU

Instanța Supremă va decide mâine dacă Liviu Dragnea iese din închisoare

„Stau de 8 luni nevinovat în penitenciar”, le-a spus Dragnea judecătorilor de la Curtea Supremă la ultima întrevedere în instanță. El speră să obțină rejudecarea în dosarul Angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare.

Liviu Dragnea a obținut o cale de rejudecare în dosarul Angajărilor fictive, în care a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare.

„Vreau să mă refer la un neadevăr, şi anume că eu le-am cunoscut pe Anisia şi Botorogeanu, ca multe alte neadevăruri folosite de acest parchet Nu am iniţiat acest recurs doar pentru că aş fi nevinovat, pentru a ieşi cu orice preţ din închisoare. Am făcut acest demers, sunt complet nevinovat, stau de 8 luni nevinovat în Penitenciar. Nu mi s-a părut normal să plătesc pentru o faptă pe care nu am comis-o. Rămâne la dispoziţia dumneavoastră dacă voi sta nevinovat sau dacă admiteţi casaţia. Cred cu tărie în nevinovăţia mea”, a spus fostul lider PSD în faţa instanţei supreme.

Înalta Curte va dezbate, marți, pe fond recursul în casaţie, după admiterea în principiu a judecării acestei acţiuni.