MENIU

Inconştienţă fatală. Accidentul cu 3 morţi din Suceava, provocat de un tânăr de 19 ani, fără permis

Accidentul din municipiul Suceava în urma căruia trei persoane au murit a fost provocat de un tânăr de 19 ani din comuna Şcheia, care nu avea permis de conducere. Mașina în care se aflau a rupt un stâlp, după care s-a răsturnat pe cupolă.

Un tânăr de 19 ani, din comuna Șcheia, în timp ce conducea autoturismul, într-o curbă pe strada Parcului, din municipiul Suceava, având direcția de deplasare dinspre comuna Ipotești spre centrul municipiului Suceava, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a lovit un stâlp din beton de la iluminatul public, pe care l-a rupt, după care, a ricoșat într-un copac și s-a răsturnat.

În urma impactului violent, conducătorul auto și cei doi pasageri din autoturism, doi bărbați de 31 și 33 de ani, ambii din comuna Șcheia, au decedat. Polițiștii au stabilit faptul că, tânărul de la volan nu avea permis de conducere pentru nici o categorie auto.

Mai multe articole despre:
tânăr fără permis accident suceava 19 ani 3 morti