INCIDENT la Cotroceni, în timpul DISCURSULUI lui Joe Biden
Steagul Statelor Unite ale Americii, aflat alături de cel al României şi cel al NATO, a căzut, miercuri, în timpul declarației vicepreşedintelui Joe Biden, fiind pus la loc după câteva minute de către angajații serviciul de protocol.
Declaraţia de presă comună a preşedintelui Traian Băsescu şi a vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, a avut loc în grădina Palatului Cotroceni, pe o pajişte, jurnaliştii români şi cei din delegaţia americană stând în picioare sau aşezaţi pe iarbă.
Deşi anunţată la ora 10.45, declaraţia celor doi oficiali a început cu aproximativ jumătate de oră întârziere, în condiţiile în care şi convorbirile oficiale cu cele două delegaţii s-au prelungit.
În timpul discursului vicepreşedintelui american, steagul Statelor Unite ale Americii, aflat lângă cel al României şi cel al NATO, a căzut din suportul în care fusese amplasat, foarte aproape de cei doi oficiali, fiind reaşezat după câteva minute de către angajații de la Protocol.
După declarația de presă, Joe Biden a mai discutat câteva minute cu preşedintele Traian Băsescu, în holul Palatului Cotroceni, înainte de a pleca spre Palatul Victoria, la întâlnirea cu premierul Victor Ponta.
La ora 14.30, vicepreşedintele Statelor Unite este aşteptat din nou la Palatul Cotroceni, pentru a susţine o alocuţiune în faţa reprezentanţilor statului, a corpului diplomatic şi a societăţii civile.
Alocuţiunea lui Joe Biden va avea loc în Sala Unirii din Palatul Cotroceni, evenimentul fiind organizat de Ambasada SUA în România.