Imagini rare. Victor Ponta, într-o cramă, fotografiind sticle de vin alături de premierul Georgiei
Victor Ponta a mers la Tbilisi, în Georgia, la invitația omologului său, Irakli Garibaşvili, pentru a viziona meciul de fotbal din Supercupa Europei, dintre FC Barcelona şi FC Sevilla. Chiar dacă Ponta nu a dat informații oficiale despre plecarea sa, există dovezi clare ale deplasării sale. Garibaşvili a publicat pe pagina sa de facebook mai multe fotografii dintr-o cramă, iar în imagini apar Victor Ponta și Daniel Constantin, ministrul Agriculturii.
În una dintre imagini, Victor Ponta este așezat la masă lângă omologul său georgian și fotografiază cu telefonul o sticlă de vin. Cei doi au și servit masa, întrucât au și farfurii cu mâncare lângă paharele din care au degustat vin.
Pe de altă parte, lângă cei doi este prezent și prim-ministrul Estoniei, Taavi Roivas, care a fost la rândul său invitat să participe la meciul de fotbal
.
În schimb, Ponta nu este singurul oficial român prezent la Tbislisi. Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, este și el în fotografii într-un cadru mai larg din cramă, alături de cei trei premieri. La prima vedere atmosfera era una destinsă, judecând după zâmbetele de pe chip și familaritatea pe care cei trei șefi de Guvern o manifestă unul față de celălalt.