MENIU

Ilie Sârbu, întrebat ce câştigă cetăţenii din SUSPENDAREA LUI BĂSESCU: Nimic. Nu e vorba de cetăţeni

Ilie Sârbu, întrebat ce câştigă cetăţenii din SUSPENDAREA LUI BĂSESCU: Nimic. Nu e vorba de cetăţeni

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a fost întrebat, luni, ce câştigă cetăţeanul român din suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, el răspunzând: ”Nimic. Aici nu e vorba despre cetăţeni, ci despre ambiţia lui Băsescu”.

Sârbu a declarat, după întâlnirea preşedintelui Senatului cu liderii de grupuri parlamentare, că Tăriceanu a înmânat cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui Băsescu tuturor liderilor de grup, în cadrul şedinţei, o decizie a PSD urmând a fi luată de conducerea partidului, potrivit mediafax.ro.

Despre motivele pentru suspendarea preşedintelui, din cererea formulată de preşedintele Senatului, Ilie Sârbu a spus: ”Dacă ne-am uita cu mai multă atenţie la ceea ce face preşedintele Traian Băsescu, găsim mult mai multe şi mult mai grave”.

Întrebat cât de oportună este această suspendare la finalul mandatului lui Traian Băsescu, Ilie Sârbu a susţinut că nu s-a gândit încă. ”O să analizăm toate aceste aspecte şi o să mă pronunţ”, a adăugat Ilie Sârbu, afirmând că va prezenta colegilor această cerere în şedinţa de grup.