Hunor (UDMR): Am fost și vom fi pentru o justiție echilibrată și independentă
Președintele UDMR, deputatul Kelemen Hunor, a declarat marți că formațiunea pe care o conduce este pentru o justiție echilibrată, independentă și eficientă.
''Am fost și vom fi pentru o justiție echilibrată și independentă, și nu pentru jocuri politice când e vorba de justiție. Vom vota pentru o astfel de justiție. Orice este posibil, nu o să mă uit în mâna fiecărui deputat. Sunt convins, colegii mei vor vota pentru o justiție independentă, echilibrată și eficientă'', a precizat Kelemen Hunor, la Palatul Parlamentului, potrivit agerpres.ro.
Camera Deputaților dezbate și urmează să voteze marți solicitarea procurorului general de încuviințare a începerii urmăririi penale față de premierul Victor Ponta. Votul este secret cu bile.