Guvernul va băga ROMAVIA în INSOLVENŢĂ
Compania de aviaţie Romavia va fi introdusă în procedură de insolvenţă, în trimestrul III al anului, cu plăţi restante de aproape 10 milioane euro, după ce autorităţile au scos milioane de lei din buget pentru datoriile companiei, dar i-au restrâns activitatea şi au avizat cheltuieli nejustificate.
Romavia a fost înfiinţată în 1991 în coordonarea Ministerului Apărării, pentru transport aerian de călători, marfă şi poştă, în trafic intern şi internaţional, precum şi pentru deplasările demnitarilor.
În timp, însă, activitatea de zboruri comerciale şi speciale a companiei a fost diminuată prin suspendarea certificatului de operator aerian de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română, din cauza lipsei banilor pentru închirierea de aeronave, ceea ce a amplificat reducerea veniturilor. Astfel, Romavia nu a mai avut o poziţie strategică la nivel naţional, prin faptul că nu a mai deţinut exclusivitatea în organizarea, pregătirea şi efectuarea zborurilor speciale.
La restrângerea activităţii de transport aeronautic s-au adăugat, conform unui raport al Curţii de Conturi prezentat în presă anul trecut, cheltuieli nejustificate din punct de vedere economic, prin supradimensionarea departamentelor cu angajaţi, efect al reîncadrării unor pensionari deşi veniturile nu erau suficiente nici pentru plata angajaţilor, şi acordarea de prime deşi activitatea era redusă. Aceasta în condiţiile în care, potrivit raportului, cheltuielile companiei erau acoperite doar în proporţie de 12,5% din veniturile proprii, diferenţa reprezentând subvenţii de la buget.
În decembrie 2011, datoriile Romavia se ridicau la 57,9 milioane lei (13,6 milioane euro), din care 2,8 milioane lei datorii la buget, 35,4 milioane lei datorii către instituţii de credit şi 19,6 milioane lei datorii către terţi.
Conform legii, bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei este aprobat de Guvern, cu avizul ministerelor Finanţelor şi Muncii.
Pe acest fond şi constatând acum că plăţile restante ale companiei însumează, în decembrie anul trecut, aproape 40 milioane lei, Guvernul va declanşa procedura de insolvenţă pentru Romavia, în trimestrul III al acestui an, relevă un document oficial.
"Pentru Compania Română de Aviaţie Romavia, aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naţionale, care la 31 decembrie 2013 înregistra plăţi restante în sumă de 37,9 milioane lei, se va declanşa procedura de insolvenţă în trimestrul III, având în vedere aprobarea de către Parlament a Legii privind Codul insolvenţei, lege care cuprinde şi reglementări privind aplicabilitatea procedurilor insolvenţei în cazul regiilor autonome", se arată în documentul redactat în urmă cu o săptămână.
Intrarea Romavia în insolvenţă a fost pregătită de Guvern încă de la începutul acestui an şi asumată ca atare, în luna februarie, în proiectul scrisorii de intenţie pregătită să fie înmânată Fondului Monetar Internaţional (FMI). La acel moment, conform scrisorii prezentate atunci de MEDIAFAX, Guvernul s-a angajat ca trei companii să fie trecute în insolvenţă "sau lichidare", pe această listă fiind incluse atunci Intervenţii Feroviare, Romavia şi Servicii Energetice Oltenia.