Guvernul promite investiții în Teleorman: ”Aveți încredere că suntem alături de oamenii care vor să facă ceva, vor să construiască”
Premierul Ludovic Orban promite mai multe investiții în județul Teleorman. Șeful Guvernul se află azi în vizită la mai multe obiective din fostul fief al lui Liviu Dragnea. Senatorul PNL de Teleorman, Eugen Pîrvulescu, candidat la Condiliul Județean, spune că teleormănenii au nevoie nu doar de drumuri și canalizare, dar și de racordarea la gaze a comunelor. Lucruri pe care fostele conduceri PSD ale județului nu au reușit să le facă până acum. Sub conducerea social-democraților, Teleorman a ajuns la performanța de a fi printre cele mai sărace județe.
Guvernul va direcționa mai multe fonduri către județul Teleroman, astfel încât să se poată dezvolta din punct de vedere economic.
Ludovic Orban a vizitat prima dată Grădinița din Drăgănești Vlașca. ”Am ţinut să fiu prezent la inaugurarea acestei investiţii, care este finanţată din Programul Naţional de Dezvoltare Locală, să văd cum arată investiţia şi să văd cum sunt măsurile de protecţie sanitară, de asigurare a distanţei fizice. Este o grădiniţă extrem de bine gândită, cu circuite bine gândite, cu clase care asigură distanţarea şi sunt convins că toţi copiii care vor veni aici, la grădiniţă, se vor juca, se vor bucura de serviciile acestei grădiniţe, în siguranţă”, a declarat premierul.
Vizita prim-ministrului în județul Teleorman a continuat la Turnu Măgurele, în port.
”Este prima vizită aici a unui prim-ministru, după Revoluție. Sunt zeci de ani de când un premier nu a mai ajuns la Turnu Măgurele. Asta înseamnă că domnul prim-ministru acordă o importanță deosebită tuturor zonelor. A avut ocazia să vadă ce este în Turnu Măgurele, un dezastru, toate lucrările sunt întârziate, sunt de proastă calitate și acest lucru trebuie să se schimbe”, a declarat Claudiu Crăcea, candidatul PNL la Primăria Turnu Măgurele.
”Prezența mea aici arată că Teleormanul este pe harta României pentru noi, Partidul Național Liberal. Pentru noi, teleormănenii nu sunt vinovați că au avut ca reprezentanți pe scena politică oameni neimplicați. Susținem Teleormanul.
Susținem reprezentanții noștri. Este bine pentru Teleorman să facă o schimbare, să nu mai rămână la butoane Partidul Social Democrat, care a ținut în sărăcie de zeci de ani acest județ, sărăcie, subdezvoltare, minciună și dependență.
Aveți încredere că suntem alături de oamenii care vor sa facă ceva, vor să construiască. Urmăriți programele guvernamentale, avem o mulțime de granturi menite să susțină firmele românești”, a spus premierul Orban, la Teleorman, acolo unde a participat la prezentarea proiectului de amenajare a portului turistic și de agrement de la Turnu Măgurele.