MENIU

Guvernul majorează salariul președintelui, premierului și al altor demnitari. Reacția lui Iohannnis

Guvernul a decis să majoreze salariile demnitarilor, prin ordonanță simplă, a anunțat Gabriel Oprea. Președintele Klaus Ioahnnis a precizat că în opinia sa, este o măsură înțeleaptă.

Premierul interimar a declarat că majorarea va fi aplicată pentru 48 de funcţii de demnitari, dar nu a indicat nivelul la care vor creşte indemnizaţiile: 

”Salariul se majorează, de la 1 august, pentru 48 de funcţii prin această ordonanţă. Sunt două motive pentru care fac personal acest anunţ. Pâna la finalul acestui an vom avea cresteri de salarii în tot sistemul bugetar, pentru ca fiecare angajat să primească un salariu corect şi în raport cu munca sa. Salarizarea din sistemul public este o exigenţă europeană. După cum stiţi sarariul preşedintelui a fost mai mic decât al multor altor funcţii. Noul nivel de salarizare ţine cont de remunararea de la Înlata Curte de Casaţie şi Justitie. Cele mai mari salarii le vor avea preşedintele României, preşedintele IICCJ, preşedinţii celor două Camere şi premierul. Prin aceasta măsură vrem să atragem oameni competenţi. În justitie sunt salarii mai mai decât în alte instituţii, consider că bunul mers din acest domeniu se datorează şi acestui lucru. Această măsură este corelată şi cu creşterea economică din acest an, nu în ultimul rând corelez această măsură cu lupta împotriva corupţiei”, a spus Gabrie Oprea. 

Președintele a fost de acord cu această măsură. Klaus Iohannis a vorbit miercuri despre salarizarea demnitarilor. Acesta a spus că i se pare o intenţie înţeleaptă, având în vedere că salariul unui demnitar reflectă poziţia acestuia în stat. 

Ce salariu vor avea Klaus Iohannis și Victor Ponta, după creșterea anunțată de Gabriel Oprea

Indemnizaţiile preşedintelui, prim-ministrului şi preşedinţilor celor două Camere parlamentare vor fi majorate la 21.540 lei brut (15.108 lei net), remuneraţie acordată şi şefului ICCJ, iar salarizarea vicepremierului va fi fixată la 20.000 lei brut (14.024 lei net), au declarat surse oficiale, potrivit Mediafax

Miniştrii şi alte categorii de demnitari, inclusiv şefii serviciilor de informaţii, vor primi o indemnizaţie lunară de 19.055 lei brut (13.365 lei net).

În această ultimă categorie au fost incluşi şi consilierii prezidenţiali, care au rang de ministru.

În prezent, preşedintele ţării este remunerat lunar cu aproximativ 6.500 lei net, preşedinţii celor două Camere parlamentare şi prim-ministrul - cu 6.184 lei net, vicepremierul - cu circa 5.800 lei net, iar ministrul - cu 5.350 lei net.