Guvernul EXTINDE durata de protecţie a DREPTURILOR PATRIMONIALE ale artiştilor
Durata de protecţie a drepturilor patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi va fi extinsă de la 50 ani la 70 ani printr-un proiect de lege elaborat de Guvern şi care va fi trimis Parlamentului, considerându-se că actualul termen îi lipseşte pe aceştia de venituri tocmai la finalul vieţii
Modificarea va fi operată în regim de urgenţă, în baza unei directive a Comisiei Europene, care nu a fost transpusă în legislatia naţională până la 1 noiembrie 2013, aşa cum era necesar, oficialii de la Bruxelles declanşând împotriva României procedura în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor de stat membru.
"În momentul de faţă, Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe prevede că drepturile artiştilor interpreţi sau executanţi privind interpretarea sau execuţia sunt protejate pe o durată de 50 de ani. În realitate, s-a constatat că artiştii interpreţi sau executanţi debutează, în general, devreme şi, adeseori, actualul termen de 50 de ani nu le protejează executările sau interpretările pe întreaga durată a vieţii, lipsindu-i pe aceştia de veniturile necesare tocmai în perioada de sfârşit a vieţii. Ţinând cont de existenţa acestei situaţii injuste şi păgubitoare pentru o multitudine de artişti interpreti sau executanţi, la nivelul Uniunii Europene s-a elaborat Directiva nr. 2011/77/UE prin care s-a extins durata de protecţie a drepturilor acestora, astfel încât artiştii interpreti sau executanţi să poată beneficia cel puţin pe toată durata vieţii de veniturile provenind din drepturile de autor asupra interpretărilor şi execuţiilor proprii", se arată în documentul obţinut de MEDIAFAX.
Urmare a acestei situaţii, a fost elaborat actul normativ care prevede că durata de protecţie a drepturilor patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi va fi extinsă de la 50 ani la 70 ani, tot la 70 de ani de la moartea ultimului supravieţuitor dintre textier şi compozitor fiind extinsă şi durata de protectie în cazul compoziţiilor muzicale cu text.