MENIU

GUVERNUL DĂNCILĂ. Cine este Dănuţ Andruşcă, propunerea pentru Ministerul Economiei

Dănuţ Andruşcă

Dănuţ Andruşcă, propus de PSD pentru funcţia de ministru al Economiei, a fost director general la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) din Drobeta Turnu Severin, iar rezultatele obţinute l-au propulsat la conducerea Cupru Min SA.

Om de afaceri, Dănuţ Andruşcă are 49 de ani, este din Vânători - Neamţ şi a intrat în politică în 2012.

A absolvit Liceul “Ştefan cel Mare” din Târgu Neamţ şi Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

După 1990 şi-a deschis prima afacere şi câţiva ani mai târziu a cumpărat o societate specializată în producerea şi comercializarea articolelor tehnice din cauciuc.

În 2012 a intrat în politică şi a devenit consilier în Ministerul Economiei, de unde a fost desemnat director general la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) din Drobeta Turnu Severin, care producea apă grea pentru răcirea reactoarelor nucleare de la Cernavodă.

Rezultatele obţinute ca director RAAN l-au propulsat în noi funcţii – director al Cupru Min SA - societate de interes naţional, aflată în subordinea Ministerului Economiei, dar şi în cea de preşedintele Consiliului de Administraţie al Conversmin SA, societate aflată în subordinea Ministerului Economiei.

În 2016 a candidat pentru un fotoliu de deputat la Neamţ, fiind vicepreşedinte al Comisiei pentru Industrii şi Servicii şi reprezentat în comisia parlamentară de anchetă a Camereie Deputaţilor şi Senatului privind Activitatea Autorităţii Naţionale de Regmenemtare în domendiul Energiei.

Dănuţ Andruşcă este căsătorit şi are doi copii.

Dănuţ Andruşca este propunerea PSD pentru funcţia de ministru al Economiei, scrie Mediafax.