Guvernul a aprobat eliminarea ștampilei pentru firme și persoane fizice
Guvernul a decis, miercuri, eliminarea obligativității ștampilei pentru persoane fizice și juridice de drept privat. Regula nu se va aplica, însă, persoanelor juridice de drept public care vor aplica ștampila pe documentele emise de către acestea, conform regulilor aplicabile în prezent.
"Actul normativ elimină obligativitatea aplicării ștampilei atât pe declarațiile, cererile și alte documentele depuse de către persoane fizice, persoane juridice de drept privat, așa cum sunt definite în Codul civil, precum și de către entitățile fără personalitate juridică, la instituții sau autorități publice, cât și pe documentele sau alte înscrisuri emise între aceste entități sau persoane. Regula nu se aplică persoanelor juridice de drept public care vor aplica ștampila pe documentele emise de către acestea, conform regulilor aplicabile în prezent. Măsura are scopul să reducă birocrația și să simplifice regulile administrative", informează Biroul de presă al Executivului.
Guvernul a aprobat, miercuri, ordonanța privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și modificarea și completarea unor acte normative.