MENIU

Guvern: Un miliard de euro sprijin pentru mediul de afaceri

Guvern: Un miliard de euro sprijin pentru mediul de afaceri

Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi, că Guvernul are ca obiectiv să aprobe, în această săptămână, noi acte normative privind măsuri de sprijin pentru mediul de afaceri, în baza unei alocări din fonduri europene în valoare de un miliard de euro.

"Am să mă refer la programul de relansare economică. Ne-am angajat că, într-o perioadă de timp record, în termen de 30 de zile, vom adopta actele normative necesare pentru implementarea măsurilor introduse. Situaţia este în felul următor: miliardul de euro a fost în primă lectură, obiectivul nostru este să-l adoptăm în şedinţa de guvern de săptămâna asta, vineri - 350 de milioane capital de repornire, 550 de milioane granturi de investiţii şi 100 de milioane granturi pentru microîntreprinderi fără angajaţi", a anunţat Ludovic Orban, marți, în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.

El a adăugat că, în ceea ce priveşte schema de ajutor pentru susţinerea plăţii chiriilor pentru comercianţii din mall-uri, "e în curs de elaborare proiectul de act normativ", notează agerpres.ro

Referitor la granturile pentru digitalizarea IMM-rilor, premierul a precizat că urmează să fie adoptate tot vineri.

"Granturi pentru digitalizarea IMM-urilor, tot în valoare de 150 de milioane de euro, sunt în primă lectură şi urmează să le adoptăm vineri. Granturile pentru educaţie digitală a angajaţilor, granturi în valoare de 30 de milioane pentru început; vedem cum funcţionează programul, dacă va da roade, există posibilitatea de alocări suplimentare, prin supracontractare. (...) Schema de ajutor de stat pentru investiţii "green field", aici cu plafonul de 1,5 miliarde, este în dezbatere publică, în curs de adoptare, săptămâna asta. La fel şi schema de ajutor de stat pentru dezvoltare regională, 450 de milioane, în curs de adoptare, cel mai probabil săptămâna asta, sigur, chiar dacă nu o adoptăm săptămâna asta, o vom avea într-o primă lectură în şedinţa de guvern", a mai declarat Orban.

El a menţionat că Guvernul a aprobat, deja, în urma acordului Comisiei Europene, schema de garanţii de stat pentru credite pentru companiile care nu sunt IMM-uri, prin EximBank, cu "un plafon iniţial de 4 miliarde, dar care poate fi extins la 8 miliarde".

"Schema de garantare a creditului comercial, care avea nevoie de acordul Comisiei Europene, este un memorandum aflat în dezbatere publică, pe care îl vom aproba şi, evident, îl vom adopta după ce primim aprobarea de la Comisia Europeană", a explicat el.

Orban s-a referit şi la alte măsuri avute în vedere de Guvern.

"Fondul Român de Investiţii, un memorandum care urmează să intre în guvern săptămâna asta. Kurzarbeit - a fost o primă lectură, am mai primit observaţii, urmează să luăm decizia finală, eu mi-aş dori vineri să adoptăm actul normativ. Din acest motiv, dacă mai e necesară o discuţie pentru forma finală a actului normativ, noi suntem deschişi, împreună cu Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor, la discuţie. Aici e important să o adoptăm, pentru că e finanţată prin Programul SURE, aici noi avem posibilitatea să aplicăm până la o finanţare de maxim 5 miliarde de euro şi e o schemă care poate să producă efecte benefice. De asemenea, avem schema de susţinere pentru sezonieri şi zilieri în dezbatere publică, cu obiectiv de adoptare pe 31 iulie. Mai avem un apel de proiecte pentru locuri de muncă pentru tineri, cu o valoare de 300 de milioane de euro, cu hotărârea de guvern care va fi lansată în dezbatere publică ", a spus el.

Premierul a menţionat că Guvernul ar urma să aprobe în şedinţa de vineri şi ordonanţa de urgenţă privind finanţarea extinderii reţelelor inteligente de gaze naturale.

"De asemenea, avem, să zic, semi-funcţională, nu e total funcţională, să o facem total funcţională vineri, schema de ajutor de stat pentru companiile mari consumatoare de energie electrică, pentru care se rambursează 15% din valoarea certificatelor de CO2, sunt 12 ramuri şi sunt multe companii care beneficiază de această schemă de ajutor de stat", a afirmat Orban.

În context, şeful Executivului i-a anunţat pe reprezentanţii mediului de afaceri că pe 31 iulie Guvernul va lansa în dezbatere publică proiectul de acord de parteneriat cu Comisia Europeană pentru bugetul multianual 2021-2027, respectiv "împărţirea pe programe". 

Mai multe articole despre:
imm ludovic orban