Guvern: „România sprijină Republica Moldova în domenii strategice”
A doua reuniune a Comitetului de Coordonare pentru Managementul Acordului de asistență bilaterală România – Republica Moldova a avut loc ieri, la Palatul Victoria, sub coordonarea șefului Cancelariei Prim-Ministrului, Mircea Abrudean. La această reuniune au participat reprezentații ministerelor de linie, în calitate de operatori de program, în vederea aprobării propunerilor de proiecte transmise de către Cancelaria de Stat a Republicii Moldova.
Având în vedere rolul constant al României în sprijinirea dezvoltării Republicii Moldova și de factor de stabilitate și dezvoltare regională, conform notelor-concept aprobate, vor fi transferați aproximativ 25,5 milioane de euro pentru demararea implementării proiectelor în domenii strategice, precum educație și îmbunătățirea serviciilor de utilitate publică, parte din ajutorul financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro prevăzut în acordul bilateral de asistență tehnică și financiară.
Astfel, prin cele 57 de proiecte investiționale prevăzute în proiectul ”Satul European”, se va asigura creșterea accesului la servicii îmbunătățite de apă și canalizare a peste 95.000 de persoane.
Totodată, pentru asigurarea unui proces educațional de calitate, vor fi dotate 135 de instituții de învățământ secundar, cu echipamente de laborator pentru cabinetele de fizică, chimie și biologie. În plus, vor fi achiziționate 125 de microbuze și 14 autobuze școlare, special amenajate pentru transportul copiilor cu dizabilități.
Comitetul de coordonare se întrunește periodic, pentru monitorizarea implementării proiectelor, cât și pentru aprobarea unor noi propuneri venite din partea Cancelariei de Stat a Republicii Moldova.
În data de 11 februarie 2022, a fost semnat de către prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, și prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavriluță, Acordul între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova.
Perioada de implementare este de 7 ani de la intrarea în vigoare a Acordului. Pentru finalizarea proiectelor şi activităților aflate în derulare, în vederea asigurării absorbției complete de către Republica Moldova a fondurilor puse la dispoziție de către Guvernul României, implementarea Acordului poate fi prelungită pentru o perioadă de maximum 3 ani.
Proiectele propuse în cadrul Acordului vor contribui la:
- a) intensificarea cooperării între România şi Republica Moldova şi dezvoltarea Parteneriatului strategic bilateral;
- b) racordarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană prin intermediul României;
- c) promovarea procesului de reforme în spirit european în Republica Moldova;
- d) susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova;
- e) impulsionarea dezvoltării Republicii Moldova şi reducerea disparităților economice şi sociale în Republica Moldova;
- f) creșterea rezilienței Republicii Moldova la factorii destabilizatori.