Guvern nou, obiceiuri vechi. SRI și SIE primesc bani în plus la rectificare
Guvernul Orban a publicat marți proiectul de OUG care prevede rectificarea bugetară. În timp ce bugetele Educației și Transporturilor pierd sume importante, serviciile secrete primesc bani în plus.
SRI și SIE primesc bugete suplimentare la rectificarea anunțată de Guvernul PNL, cu toate că scăderile sunt dramatice pentru MAI, de exemplu.
Conform proiectului publicat azi, SRI a primit 20,7 milioane lei credite bugetare, iarSIE va încasa 3,9 milioane în plus.
Guvernul PNL a publicat cifrele dezastrului. Deficit bugetar uriaș. Ce ministere pierd bani la rectificare
Potrivit proiectului de OUG, veniturile vor fi reduse cu 18,3 miliarde lei în comparație cu cele estimate în august de Guvernul PSD, în timp ce la capitolul cheltuieli guvernul liberal reușește să taie doar 2 miliarde lei, informează RealitateaFinanciara.net.
Deși premierul Ludovic Orban a vorbit luni de "fitile" introduse de oameni rău intenționați, infirmând anumite tăieri de la ministere-cheie, în documentul publicat azi de Ministerul Finanțelor se vede că sunt sacrificate la împărțirea banilor ministerele Educației, Transporturilor, Fondurilor Europene, Agricultura și MAI.
Mai mulți bani se duc către Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății, dar mai ales către Ministerul Dezvoltării regionale.
„Cheltuielile bugetului general consolidat se diminuează pe sold, cu suma de 2.090,6 milioane lei, iar deficitul bugetului consolidat în termeni cash se majorează cu suma de 16.266,3 milioane lei. Deficitul bugetar estimat pe anul 2019 reprezintă 4,3% din PIB”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de OUG.