Guşă: Asistăm la o factualizare a graniţelor Uniunii Eurasiatice care este în expansiune
Consultantul politic Cozmin Guşă a comentat, la REALITATEA TV, despre reorganizările care au loc în regiunea eurasiatică.
"Lucrurile nu s-au schimbat în această dimineaţă. Îmi pare rău că trebuie să îi dezamăgesc pe cei care nu sunt informaţi şi descoperă acum un subiect care există demult pe agenda eurasiatică. Asistăm, de fapt, la o factualizare a graniţelor Uniunii Eurasiatice care este în expansiune, este un bloc proaspăt izvorât din ambiţia domnului Putin de a face un contra-balans la Uniunea Europeană de sorginte euroatlantică. Chiar e un demers vechi. Noi, comentăm acum, din punct de vedere al europenilor care au fost obişnuiţi toată viaţa lor să fie buricul pământului. Nu e chiar aşa. Ţările cu mare creştere economică, cu mare forţă, în acest moment, după SUA, sunt din zona eurasiatică. Este evident că vor să se organizeze pentru că ar dori să domine blocul euroatlantic şi nu să fie dominate de către blocul euroatlantic. Legitimitate există la nivelul organizării Eurasia. Nouă nu ne place. Suntem graniţa euroatlantismului, avem un rol important legat de aliaţii noştri. Poate că acum aliaţii noştri se gândesc că nu au avut sufieintă grijă de noi, atât din punct de vedere militar, cât şi din punct de vedere economic. Numai că nu se poate îngrăşa porcul peste noapte", a spus Guşă.
"Paşii pe care i-a realizat Administraţia Prezidenţială sunt necesari. Serviciile noastre secrete au făcut ce aveau de făcut, capabilitatea noastră de negociere pe această zonă a scăzut mult tocmai din cauza conflictualizării relaţiei Bucureşti-Moscova din ultimii ani, o conflictualizare care nu e bună. Astăzi puteam fi parteneri buni de negocieri. Războiale azi sunt geo-economice", a mai spus consultantul politic.