MENIU

Cozmin Gușă: Coaliția PSD-ALDE, în stare de război

Dacă Liviu Dragnea va face din nou o mişcare greşită, cei din PSD îşi vor pierde toată încrederea în el şi vor fi nevoiţi să accepte poziţia adoptată de America, susţine Cozmin Guşă. Consultantul politic consideră că mesajul Departamentului de Stat al SUA vine în sprijinul celor care protestează. 

”S-a petrecut un eveniment unghiular care o să despartă apele. Din punctul de vedere al SUA, este un mesaj foarte serios care se emite rar la adresa unui partener strategic de tip euroatlantic, care exprimă cu certitudine că sistemul de putere din România este în pericol să se schimbe sub presiunea majorității parlamentare și a intereselor pe care această majoritatea parlamentară le are”, a declarat consultantul politic. 

Corupție este și în SUA și în alte țări din UE. În Ungaria, spre exemplu, este mai mare  decât în România, susține Cozmin Gușă, precizând că această majoritate parlamentară, sub bagheta lui Dragnea și Tăriceanu, în față, și a altora în spate, face ca România să pornească pe un drum mai degrabă caracteristic Ungariei. ”Din acest punct de vedere, acest mesaj din partea SUA vine să echlibreze lupta. Lupta cetățenilor din stradă și a noastră, a jurnaliștilor care arată adevărul, oricât de dârză ar fi fost, a fost totuși inegală în fața acestei majorități parlamentare care s-a comportat ca un buldozer”, afirmă consultantul politic. 

De acum înainte, coaliția majoritară este cu adevărat în stare de război, atrage atenția Cozmin Gușă.

”Până acum doar se distrau... Au mai spus ceva la Realitatea...,,Ei și...'' Le mai dăm o amendă'', își spuneau amuzați. Acum, însă, coaliția majoritară chiar se va pregăti de război. Marea problemă e că nu știm care va fi decizia lor. Ei și-au construit întreaga autoritate pe activele de partid. Ei au prezentat excesele ca fiind regula", a precizat consultantul politic.  

Cozmin Gușă amintește că majoritatea parlamentară este condusă de un grup care are probleme în Justiție. ”Există oameni care îi sprijină, care doresc legi noi ca să se poată răzbuna pentru ceea ce au pățit. Ei își închipuie că nu meritau să pățească ceea ce au pățit”, spune acesta, evidențiind că vor fi discuții bazate pe instinctul de conservare sau pe dorința de a se răzbuna sau de a formata sistemul din România.

”Operăm cu aceste două scenarii. Cel mai simplu ar fi să spunem că majoritatea va ține cont de parteneriatul strategic, numai că dorința liderilor este atât de mare, că greu se va ajunge la o formulă de acceptare. Majoritatea care conduce acum nu este în stare să administreze mesajul SUA”, a punctat Cozmin Gușă.

Acest mesaj venit din partea Statelor Unite este ca o ”hârtie de turnesol”, este de părere consultantul politic. ”Să vedem ce se poate întâmpla după acest mesaj al Statelor Unite, care au recurs la acest gest pentru că și-au dat seama că este nevoie de un astfel de semnal, deoarece președintele Iohannis era cvasi-izolat”, a mai afirmat Gușă.

,,De acum, se va discuta în funcție de lideri. Cei din PSD nu o să-l mai suporte pe Liviu Dragnea, dacă dă și acest rateu. Oricum, poziția lui era șubredă'', a conchis consultantul politic.

Mai multe articole despre:
SUA PSD comunicat Dragnea